Hotărârea de Guvern privind organziarea și funcționarea ANAF va fi modificată, instituția organizând, în acest sens, în data de 3 octombrie 2018, o dezbatere publică pe marginea proiectului
Creșterea neașteptată a producției industriale vine după luni de vești predominant negative privind economia germană, care s-a contractat cu 0,1% în T2 și este așteptată să înregistreze
Soluția include, de asemenea, un set extins de funcții pe care emitenții de carduri le pot oferi clienților: plăți contactless, controlul cardurilor, alerte privind tranzacțiile, extrase
Prețul petrolului a scăzut luni pe fondul temerilor privind evoluția economiei mondiale și al efectelor asupra valorii barilului, pe cale să înegistreze cea mai mare depreciere lunară
Ordonanța de urgență 74/2018, publicată în data de 19 iulie 2018, aduce modificări fundamentale Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, însă, în urma analizei făcute de reprezentanții
O a treia modificare legislativa asupra Codului muncii este încă în stadiul de proiect în dezbatere la Camera deputaților și vizează clarificarea unor aspecte privind discriminarea
Economiștii, politicienii și liderii de business laudă cu toții computerele, inteligența artificială și roboții. Dar revoluționează oare toate acestea economia?
Guvernul a aprobat ordonanța de urgență privind parteneriatul public-privat, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, afirmând că vechea lege conținea anumite paralelisme legislative