fi găsite soluții pentru a o conserva sau a aduce în sol surse alternative, cum sunt irigațiile, dar 2023 ar putea fi un an drastic dacă fenomenul se menține.
Naționale derulează cel mai mare program de întărire a capacităților militare de până acum: patru proiecte de peste 4,6 mil. dolari care presupun achiziția de sisteme de rachete sol-aer
din afara spațiului european în primul trimestru al acestui an a fost de 150% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cei mai mulți muncitori provin din Vietnam, India, Sri
Într-un deceniu de activitate al SAL-Fin - entitatea de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul financiar non-bancar-, au fost înregistrate circa 8.000 de cereri de soluționare
În special, europenii au decis să dezvolte noi instrumente, în special instrumentul de bail-in (recapitalizare internă)“, a mai detaliat președintele SRB.
Serviciul Român de Informații (SRI) a publicat joi seară primele precizări despre contractul de 196 de milioane de euro pentru o platformă de inteligență artificială (LLM) destinată
Fostul consilier pe probleme externe al prrim-ministrului Emil Boc, Cătălin Vătafu, a fost demis din postul de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Europene, prin decizie semnată
Președintele PDL, Emil Boc, s-a pronunțat la discuția din ședința coaliției pe tema UMF Târgu Mureș pentru "respectarea Legii educației naționale și a principiului multiculturalismului
Premierul Emil Boc a fost întrebat, sâmbătă, după videoconferința de la MAI, dacă demisionează în zilele următoare, el spunând că nu comentează "asemenea decizii sau speculații" și
sistemul de sănătate a fost retras din dezbatere publică din cauza unor informații "nu tocmai corecte" referitoare la unele aspecte ale legii, a declarat, marți seara, premierul Emil