Sir Martin Sorrell, CEO-ul WPP, cel mai mare grup din industria mondială a publicității, va duce acasă peste 60 milioane de lire sterline în această săptămână, unul dintre cele mai
Producătorul de fotolii și canapele Italsofa are în plan investiții de șase-opt milioane de euro în fabrica pe care o deține în nordul țării, în Baia Mare.
O incursiune în centrul de comandă al celui mai mare retailer de modă din lume vorbește de la sine despre cum se coordonează afaceri anuale de 16 miliarde de euro, dar și despre traseul
Fermierii români au recoltat în această toamnă 221.000 de tone de soia, în creștere cu 47% față de anul trecut, aceasta fiind cea mai mare producție din ultimii nouă ani.
Producția este cu aproape 50% mai mare decât cea din 2013, iar plusul vine pe fondul majorării suprafețelor în condițiile în care productivitatea a rămas aproape constantă.
„Vedem o creștere a pieței de mobilă chiar dacă nu este la nivelul de 20% (…) care are legătură și cu mersul economiei (…) Cea mai mare temere pentru anul acesta este ca economia să
Jocurile Olimpice de la Rio nu au fost lipsite scandal și controverse indiferent că a fost vorba de întârzierea lucrărilor, de condițiile de cazare pentru sportivi sau de problemel...