. ♦ Piața de furnizare de energie este la un pas de dezastru, iar primul greu care stă să pice este chiar Electrica Furnizare ♦ Lipsită de unități proprii de producere a energiei,…
Șapte din zece câștigă în jur de 1.000 de euro, o sumă care mi se pare, și aceasta, prea mică chiar și în cazul unor afaceri aflate la început de drum.
Informațiile transmise anterior arătau că în marile rețele internaționale prețurile la ceapă, ulei, zahăr, unt și lapte au crescut cu 15-23% din martie până în august, în mai puțin
Deficitul de cont curent s-a majorat în primele șapte luni la 14,9 miliarde euro, față de 9,1 miliarde euro în perioada ianuarie - iulie 2021, în condițiile schimburile internaționale
Tot anul acesta, compania lucreazăla dezvoltarea a șapte proiecte de hoteluri de 3, 4 și 5 stele în București, Brașov, Poiana Brașov, dar și în județul Dâmbovița, pentru branduri internaționale
Lacto Agrar, parte a grupului olandez DN Agrar, o companie cu activități în creșterea bovinelor de lapte, a avut în 2019 o cifră de afaceri de 31 mil. lei (6,6 mil. euro), în creștere
Retailerul german Kaufland, liderul pieței de comerț modern, cu afaceri de 11,8 miliarde de lei în 2019, lucrează cu șapte ferme din România, care livrează 2.000 porci/ săptămână către