La câteva săptămâni de la anunțarea lansării Orange Bank, Crédit Agricole, una dintre cele mai mari bănci franceze, vrea să intre tare pe teritoriul banking-ului mobil.
Ar fi una dintre cele mai mari tranzacții din agricultura românească recentă dat fiind că Axios are una dintre cele mai mari 10 ferme din România după suprafața exp…
Cooperativa agricolă Agricola Cereal Sud din județul Olt a luat naștere în urmă cu trei ani, iar acum este formată din zece membri cooperatori și a reușit să atragă fonduri europene
Mihaela Bîtu, CEO, ING Bank România spune că în această perioadă de incertitudine, mai ales economică, oamenii încă accesează credite pentru achiziționarea de imobile, dar și pentru
Cluj Napoca, la prețul de 2,5 milioane euro, fără TVA, sub prețul de achiziție pe fondul deprecierii valorii de piață a terenului, către o societate-vehicul investițional la care compania
Învățământul profesional și tehnic agricol din România are nevoie de bani europeni pentru susținerea cheltuielilor de investiții și funcționare, practică, curriculum, educație
Acțiunea Credit Agricole de a majora avansul vine în condițiile în care băncile mari, BRD, BCR, CEC, au redus avansurile, iar altele tatonează această posibilitate.
Atribuțiile funcției de președinte al Consiliului de Administrație (CA) al Credit Europe Bank România vor fi exercitate, până la numirea unui nou președinte, de Mirela Bordea, în prezent
Companiile din România, în special firmele mici și mijlocii, aleg să își finanțeze operațiunile prin credite comericale, așa-numitele credite-furnizor, în loc să aleagă creditul bancar