România pierde sistematic competiția pentru investițiile mari chinezești în favoarea Ungariei și Poloniei, dar prinde un flux relativ stabil de investiții medii și mici, care vin
Dacă în primele cinci luni din 2025 revenea aproximativ un PFA la 2,3 SRL-uri nou înființate, în 2026 raportul a ajuns la aproape un PFA la 1,4 SRL-uri.
Am stabilit un program pe care noi va trebui să îl monitorizăm cu atenție, iar la sfârșitul lunii septembrie-începutul lunii octombrie ne vom întâlni cu acționarii pentru a stabili
îmbunătățit ratingul de credit al emitentului (Issuer Credit Rating - „ICR”) și ratingul Senior Preferred al UniCredit S.p.A. cu o treaptă, la 'A-', și a atribuit o perspectivă stabilă
Companiile de leasing și credit de consum au nevoie de reguli clare și stabile pentru a putea acorda finanțări pe termen lung și pentru a-și planifica investițiile.
Costin Matache conduce, din iunie 2014, compania Ymens, care furnizează soluții pentru afaceri în cloud pentru mediul de business din România, pe o piață aflată încă la început, dar