BNR a decis să schimbe „tonul“ în urma ultimei ședințe de politică monetară din acest an și promite să gestioneze „ferm“ lichiditatea în sectorul bancar, în timp ce dobânda-cheie a
unele sesiuni de tranzacționare atât de anemice încât companii ale căror acțiuni intră în structura indicelui BET au rulaje extrem de scăzute, de doar câteva zeci de lei, ba chiar ședințe
construi noi proiecte de birouri, atât în Capitală, cât și în marile centre regionale, însă acestea, ca și birourile deja construite, vor fi modificate pentru a respecta noile cerințe
De la pahare reutilizabile la covoare și accesorii din textile reciclate sau sisteme de închiriere de mașini electrice, mediul local de business se adaptează noilor nevoi și cerințe
Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București (BVB), a declarat vineri dimineață că pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Comisiei Indicilor, programată în câteva luni,
Cu 15% s-au depreciat acțiunile producătorului de materiale de construcții TeraPlast Bistrița în primele trei ședințe de la publicarea rezultatelor pe nouă luni din 2021, respectiv
În noul context economic incert antreprenorii la început de drum trebuie să fie creativi și să aducă pe piață tehnologii care pot răspunde noile cerințe din economie și societate pentru
Virgil Ichim, CEO Allianz Țiriac Pensii Private, consideră că sunt companii listate la bursa de la București care chiar și în aceste ședințe de tranzacționare marcate de volatilitate
creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a crescut ieri, 20 octombrie, până la 2,15% după ce luni a fost cotat la 2,10%, valoare la care a staționat în ultimele 13 ședințe
tranzacționat acțiuni BNET de 3,4 mil. lei, fiind cele mai căutate de pe segmentul alternativ AeRO ♦ Spre comparație, BET a rămas la aceeași valoarea ca și cea din urmă cu zece ședințe