Gabriel Stanciu, președintele Cooperativei agricole Braicoop din Brăila, care cultivă 13.000 de hectare cu cereale, a spus la emisiunea ZF Agropower că pentru a iriga fermierii au nevoie
La cultivarea cerealelor cultură mare, cooperativele agricole Dobrogea Sud din Constanța și Braicoop din Brăila ocupă primele poziții cu afaceri de 18 mil. euro în 2016, respectiv 8,3
Bolile vor fi mai multe și mai variate în primăvară, ceea ce înseamnă cheltuieli, pierderi de producție“, a declarat pentru ZF Constantin Mocanu, președintele cooperativei agricole Braicoop
One United Properties a vândut în 2023 proiectul One Athénée, rezultat din restaurarea fostei case Braikoff de lângă Ateneul Român, pentru 24 de milioane de euro, echivalentul a circa
Dezvoltarea unui brand se vede și în rezultatele financiare ale companiei, susține Vlad Ciprian, director general al producătorului de cămăși Braiconf, o companie cu tradiție de peste
Printre companiile care au cerut bani de la stat se numără producătorul brăilean Braiconf, unul dintre cele mai vechi și cunoscute branduri de îmbrăcăminte din România.
construită într-o singură perioadă istorică, domnia Regelui Carol I, One United Properties a achiziționat în 2021 celebra clădire de la nr. 2 clasificată ca monument istoric, Casa Braikoff
Cooperativa agricolă Braicoop, formată din 56 de fermieri, implementează în acest an un sistem de monitorizare printr-un sistem informatic a culturilor de cereale, după ce au investit
De altfel, Gabriel Stanciu, președintele Cooperativei Agricole Braicoop, formată din peste 50 de membri cooperatori, care cultivă cereale și plante tehnice pe circa 15.000 de hectare
Pe parcusul anului trecut, operațiunile noastre s-au desfășurat pe 14 șantiere de construcții, inclusiv pentru restaurarea fostei Fabrici Ford, acum One Gallery, și pentru Casa Braikoff