stat și devotament pentru religia modernă a diversității, echității și incluziunii, alegătorii americani ar putea reuși din nou în a aduce la Casa Albă pe cel pe care aceste elite
După acest exit, Vetimex Capital a fost implicată în a doua cea mai mare tranzacție de pe piața birourilor din Cluj, în valoare de peste 30 de milioane de euro, și deține proiecte de
Înainte de a intra în industria băuturilor, managerul a lucrat în cadrul Elite România (în prezent Strauss România), producătorul brandului de cafea Doncafe, unde a ocupat timp de cinci
Acționarul majoritar al București Turism este parte a grupului israelian Elbit Medical Imaging (EMI), prezent în România și prin firma Plaza Centers, dezvoltatorul proiectului Dâmbovița
Decizia vine în contextul în care Noma și multe alte restaurante de elită se confruntă cu o anchetă privind modul în care îi tratează pe salariații care produc și servesc aceste mâncăruri
O mică elită a marilor comercianți de mașini, care au profitat din plin de absența de pe piață a unor filiale proprii de vânzări ale producătorilor internaționali și, mai apoi, de explozia