2007 a fost residential product manager.
– Între 2008 și 2009 a ocupat funcția de product development manager, iar din 2010 a fost marketing and product development manager
distribuție de produse, soluții de IT și electronice de consum, va ajunge în România la afaceri anuale de peste 500 mil. lei după ce a semnat achiziția unei companii locale - IT Smart Distribution
Fostul ministrul al economiei Adriean Videanu a susținut ieri că raportul Corpului de control al premierului referitor la activitatea Hidroelectrica din perioada 2009-2010, care îl
Președintele Traian Băsescu a promulgat, joi, Legea privind amnistia fiscală pentru bugetarii din administrație obligați să returneze sporuri încasate în 2009 și 2010, de care ar putea
Oncolab, un centru oncologic înființat în 2007 la Craiova, a ajuns la afaceri de 14,7 mil. lei în 2020, după o creștere de 25% față de anul anterior, potrivit datelor publice de la
Compania DDS Diagnostic, înființată în 2002, care a început în 2020 să producă teste antigen rapide pentru diagnosticarea COVID-19, va începe să producă în România și teste PCR, kituri