Vasile Lucuț, acționarul și fondatorul grupului Unicarm din Satu Mare, unul dintre cei mai mari jucători din piața alimentară cu afaceri de 143 milioane de euro anual din proce...
Aflat la cea de-a șaptea ediție, programul identifică companiile cele mai dinamice din trei regiuni ale țării, Transilvania, Moldova și Muntenia, selectându-le pe cele cu cea mai mare
BT România ETF, primul astfel de fond listat de Banca Transilvania la Bursa de Valori București, a ajuns la active de peste 300 de milioane de lei și a depășit numărul de 12.500 de
integrate care reunesc servicii financiare, asigurări, plăți, conectivitate și soluții personalizate, afirmă Oana Ilaș, Director General Adjunct Retail Banking în cadrul Băncii Transilvania
Acțiunile Băncii Transilvania au fost tranzacționate pe un rulaj de 42,8 mil. lei în prima ședință de săptămâna aceasta de la Bursa de Valori București, fiind de departe lider de lichiditate
Banca Transilvania și UNTOLD lansează, în colaborare cu Visa, cardul virtual cu design animat BT Visa UNTOLD, destinat fanilor festivalului, care anul acesta va avea loc în perioada
Stup, proiectul dezvoltat de Banca Transilvania și BT Mic, care susține micii antreprenori sau chiar inițiativele de business puse încă doar pe hârtie, a strâns în primul an de viață
titlurilor de stat va fi influențată în primele săptămâni din 2017 de dinamica indicatorilor macro-financiari (externi și interni) și de știrile din sfera mix-ului de politici economice (SUA
Banca Transilvania, al doilea jucător din piața bancară, a planificat pentru acest an investiții de 364,2 mil. lei, aproape duble față de 2016, și anticipează un câștig net de 852
Banca Transilvania (simbol bursier TLV) a stabilit data de 27 iulie drept data de fixare a prețului pe acțiune pentru investitorii care au subscris anul trecut la oferta de obligațiuni