hotelier (…).“
Potrivit datelor anterioare ale ZF, Cumulus reprezintă de fapt un grup de companii, format din divizia de arhitectură, partea de inginerie de structură, inginerie de instalații
în funcție de statutul de consumator vulnerabil și de veniturile anuale realizate la nivel de gospodărie.“ Potrivit Flaviei Nacu, programul din Grecia include obligativitatea instalării
Era nevoie de mai multă promovare
Ion Rufa, directorul general al Ana Teleferic, care administrează instalațiile de transport pe cablu de persoane, spune că la instalațiile de cablu
între altele, modificări de compartimentare în saloane, amenajarea unui salon pentru născuții prematur, cu spații pentru supraveghere, refacerea rețelei termice și realizarea instalației
Aceasta a condus initial diverse departamente din sectorul financiar, iar din 2014 a trecut in zona comerciala, fiind responsabila de managementul liniei de business Instalatii &
funcțiune a instalațiilor și echipamentelor pentru comprimarea în câmp a gazelor din structurile Bogata, Sângeorgiu de Pădure, Bordoșiu, Luduș, Ernei, dar și lucrări la rezervorul instalației
prevede efectuarea activităților de inginerie, proiectare, achiziție echipamente și materiale, precum și execuția lucrărilor de construcții-montaj pentru implementarea la cheie a Instalației