UDMR nu va semna o eventuală moțiune de cenzură inițiată de PDL după asumarea răspunderii Guvernului pe Legea descentralizării, a declarat, marți, la RFI, liderul Uniunii, Kelemen Hunor
Proiectele privind reorganizarea sistemului sanitar, creșterea veniturilor medicilor din spitale, legea malpraxisului, modificarea statutului spitalelor, pachetul de servicii medicale
Recent, fostul secretar al Trezoreriei americane Larry Summers cerea ca Statele Unite să nu mai emită bancnote de 100 de dolari, susținând că astfel de bancnote de valoare mare încurajează
Legea dării în plată a plecat spre promulgare către președintele Klaus Iohannis, care are la dispoziție 10 zile să o analizeze, având posibilitatea să aprobe actul normativ sau să-l
Decizia Curții Constituționale a României (CCR) cu privire la Legea uninominalului pur, prin care aceasta a fost declarată neconstituțională, a fost luată cu unanimitate de voturi,
Președintele Traian Băsescu a promulgat, marți, legea de ratificare a deciziei Consiliului European referitoare la modificarea Tratatului UE cu privire la instituirea mecanismului de
USL va solicita, "cel mai probabil", convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru săptămâna viitoare, în funcție de decizia Curții Constituționale privind Legea electorală
Căsătoriile ar putea fi organizate și în alte locuri decât primăriile, cum ar fi grădini botanice, muzee, parcuri, potrivit unui amendament la Legea privind actele de stare civilă depus
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, spune că nu va renunța la legea „51% produse agroalimentare românești în supermarketuri”, având în vedere că în piață sunt deja retaileri care ating