Gebrüder Weiss România, unul dintre principalii jucători ai pieței locale de transport și soluții logistice, a început construcția unui nou terminal logistic în Popești Leordeni, în
Cu 133% s-au apreciat acțiunile transportatorului fluvial de mărfuri Transport Trade Services (simbol bursier TTS) de la începutul anului încoace, de la 11,46 lei la 26,7 lei, cel mai
După aproape un deceniu în care s-a luptat să își păstreze poziția lângă brandurile turcești cu prețuri mici, vânzările locale ale producătorului polonez de vehicule de transport în
Bucureștiul va avea un sistem de afișaj care să indice în cât timp urmează să ajungă în stații mijloacele de transport în comun „în maximum doi ani”, finanțarea proiectului urmând să
Compania de transport și logistică Transport Trade Services (TTS), controlată de antreprenorul român Mircea Mihăilescu, a finalizat anul trecut cu afaceri mai mari cu 10%, depășind
HAVI Logistics, una dintre cele mai mari companii de transport și logistică de pe plan local, a raportat pentru 2019 o cifră de afaceri de 664,4 mil. lei (peste 140 mil. euro), mai