Viena de la malul Dâmboviței
Peisajul la nivel național arată cam așa: potrivit statisticilor existente, în mediul urban circa jumătate dintre pacienți apelează și la serviciile medicale private, însă în mediul
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Peisajul la nivel național arată cam așa: potrivit statisticilor existente, în mediul urban circa jumătate dintre pacienți apelează și la serviciile medicale private, însă în mediul
Spitalul Athena din Timișoara, al cărui principal acționar este medicul grec Konstantinos Giatras, a ajuns la doi ani de la inaugurare la o medie de 250 de pacienți spitalizați pe zi
Integrarea serviciilor medicale pe care un pacient le poate primi într-o singură prezentare la medic ar trebui să fie modul în care să funcționeze sistemul de sănătate din România,
MedLife, cel mai mare furnizor privat de servicii medicale, este în negocieri finale să cumpere rețeaua de clinici și spitalul Polisano, cu afaceri de 17 milioane de euro anul trecut
În valoare de 107,5 mil. lei (aproximativ 24 mil. euro), contractul a fost atribuit prin licitație asocierii dintre firmele SC Confort SA, Atzwanger SPA, SC Ladurner Impianti SRL,
Potrivit datelor ZF, în locul Synevo va veni tot un laborator privat – Gral Medical.
policlinici proprietate publică, 37 de ambulatorii de specialitate și 349 de ambulatorii integrate spitalelor de stat, adică aproape fiecare spital de stat are câte un ambulatoriu dedicat
al Medicover România, are planuri de extindere pentru al treilea operator privat din țară după cifra de afaceri, atât ca număr de unități, cât și în ceea ce privește personalul medical
Abonatul are în medie șapte vizite la medic pe an, de trei ori mai multe decât un pacient fără abonament medical.“, a concluzionat Andreea Minuță.
Și operatorul de servicii medicale private Gral Medical, al cincilea cel mai mare jucător de pe piață, controlat de antreprenorul român Robert Șerban, a investit în centre oncologice