structurale, este de părere Andrei Rădulescu, director Analiză Macroeconomică la Banca Transilvania.
”Pentru perioada 2019-2021 exporturile și importurile totale ar putea crește cu dinamici
De asemenea, fondul Erste AM, cel mai mare manager de investiții de pe piața locală, are cea mai mare dinamică din clasament pe un orizont de 36 de luni, 9,2%.
Așa că astăzi numărăm bobocii la Bursa de Valori București și nu doar din vară, ci mai exact din ultimii zece ani, cea mai dinamică decadă din istoria pieței de capital din România
Urmează ZF Asigurări, miercuri, 28 iunie, aflat la a doua ediție, unde importanți jucători din piața asigurărilor, cât și intermediari, autorități și specialiști vor analiza evoluț...
la București a înregistrat joi o creștere de 2,3% prin prisma indicelui de referință BET (12.568,3 puncte), fiind a treia sesiune consecutivă de creșteri și a doua cea mai bună dinamică
Trendul pozitiv de marți nu a ajuns însă și la Bursa de la București, în contextul în care indicele principal BET scădea la ora redactării acestei știri cu 0,5%, dinamică determinată
. (…) Dinamica pe care am realizat-o în T1 din perspectiva veniturilor nete din dobânzi, comisioane și activitatea financiară s-a păstrat (în T2 – n. red.), iar pe anumite componente
Creditarea privată a crescut în luna martie 2025 cu 9,2% fată de perioada similară din 2024, la un sold total de 423,5 mld. lei, după ce împrumuturile în lei s-au majorat cu 10,9%,...
Indicele de referință BET al Bursei de Valori București a înregistrat o scădere de 0,2% luni, 3 februarie, în contextul în care dinamicile celor 20 de emitenți s-au situat între mi...
Creditarea privată a crescut în luna februarie 2025 cu 9,4% fată de perioada similară din 2024, la un sold total de 420 mld. lei, după ce împrumuturile în lei s-au majorat cu 11,3%...