Ne adaptăm la pandemie și vine universitatea la ei, pentru ca ei să nu se mai deplaseze în București și ne adaptăm și în ceea ce privește piața forței de muncă, în funcție de ce nevoie
privește competitivitatea produselor alimentare, în contextul în care costurile de pe plan local sunt mult mai mari pentru fermierii români decât pentru cei din Vest.
Producătorul Serele SupeR are în plan o nouă investiție de 5,7 mil. euro în județul Timiș, într-un proiect care cuprinde o nouă seră hidroponică de 3 hectare și o hală tehnică, ceea ce
„Există foarte mulți bani în București în zona aceasta de sponsorizări deductibile și e păcat că încă nu suntem la potențialul de a atrage atât de multe fonduri pe câte există.“
Cel