ompania Sobis Solutions din Sibiu, un furnizor de soluții și servicii de IT, orientată în principal către clienții din administrația publică, a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri
Grupul de comunicare digitală Infinit Solutions Group, condus de Alexandru și Andrei Cernătescu, a raportat venituri de peste 2,2 milioane de euro la finalul lunii octombrie, în creștere
Bursa de Valori București (BVB) a anunțat că marți, 29 martie, compania Brikston Construction Solutions, unul dintre cei mai mari producători de blocuri ceramice și cărămida de la nivel
Konica Minolta Business Solutions România, unul dintre cei mai mari jucători de pe pe piața sistemelor de printare și furnizor de soluții și servicii IT, a înregistrat în anul fiscal
Global Medical Solutions, companie care activează în domeniul importului și vânzării de echipamente medicale, integrării de soluții tehnice și financiare, va derula în perioada următoare
Computer Generated Solutions România, cel mai mare furnizor de outsourcing din piața locală, are disponibile în prezent 196 de locuri de muncă pentru agenți servicii client la centrul
Compania de curierat Delivery Solutions (SDAY), primul operator de curierat listat la bursa românească, se trage de la tranzacționare pe 18 mai, potrivit unui anunț publicat ieri pe
Furnizorul olandez de soluții software Centric IT Solutions a raportat anul trecut pe plan local o cifră de afaceri netă de 46,3 milioane lei (10 mil. euro), creșterea anuală înregistrată
oportunitate pentru jucătorii bancari de a câștiga încrederea clienților, a spus Tamas Erni, CEO al companiei specializate în produse software destinate industriei bancare Loxon Solutions