Unirea Shopping Center (SCDM), centrul comercial care deține magazine în București și în Brașov, a avut anul trecut afaceri de 69 mil. lei, mai mici cu 2,4% față de anul precedent,
IAR Brașov (simbol bursier IARV), companie aeronautică al cărei acționar majoritar este statul român prin Ministerul Economiei, a încheiat primele nouă luni din 2021 cu un profit net
Producătorul de acoperișuri Bilka din Brașov, deținut de antreprenorul Horațiu Țepeș, a trecut de 1,1 miliarde de lei cifră de afaceri în 2021, după o creștere cu circa 40% față de
Marcela Predescu, administratorul FIN-ECO SA, companie care deține un depozit ecologic zonal în Brașov, susține că se urmează toate dispozițiile legale pentru ca România să reducă
Grupul danez Premium Porc, al doilea cel mai mare producător de carne de porc din România, cu zece ferme pe plan local în județele Brăila, Brașov, Constanța, Olt, Sibiu și Vrancea
Distribuitorul de piese și accesorii auto Inter Cars România, parte a grupului polonez Inter Cars, investește peste 3 mil. euro în creșterea capacității depozitului central din Brașov
Procesatorii de mezeluri Salbac (Bacău), Salsi (Sinaia), Aldis (Călărași), Reinert (Brașov) și Scandia (Sibiu), cu afaceri cumulate de 100 milioane de euro/an, acoperă 98% din vânzările
Rețeaua austriacă de bricolaj BauMax, care a intrat pe piața locală în 2006 prin deschideri de magazine la Sibiu și Brașov, va ieși din România în următoarele luni după ce Consiliul
Fabrica de Lapte Brașov, producătorul lactatelor Olympus, ocupă primul loc în topul celor mai mari exportatori de alimente procesate, într-o ierarhie dominată de produse din carne
Fabrica de Lapte Brașov, controlată de investitori din Grecia, o investiție de la zero de 75 de milioane de euro, a fost anul trecut cel mai mare exportator din industria alimentară