ne permite să adaptăm infrastructura logistică pentru a susține eficient operațiunile noastre.“
Compania vrea ca până în 2026 să ajungă la șase centre logistice pe plan local, precum
Deltaica are produse certificate pe scheme de calitate europeană, precum scrumbia de Dunăre afumată, salata cu icre de știucă de Tulcea dar și salata tradițională cu icre de crap
În 2025, piața de IT&C din România va continua să crească, dar într-un ritm temperat, fiind influențată de factori precum decizia de eliminare a facilităților fiscale, competiția globală
Șefii unora dintre cele mai importante spitale de stat din București dar și din provincie vin în doua zi, pe 29 septembrie, ca speakeri la summitul ZF Health & Pharma 2026. Drumul...
Nici nu vreau să mă concentrez pe exporturi pentru că atunci când te duci afară, nu știu cum să te elimine, numai noi îi primim cu brațele deschise pe toți“, a spus Mircea Todoran,
„NATO 3.0 este următorul pas logic, în care, după creșterea cheltuielilor de apărare, Europa își asumă mai multe responsabilități, astfel încât SUA să se ocupe de alte regiuni, precum
Investim în noi facilități dedicate acestuia, cum este un spațiu creativ și colaborativ, dar mai ales vom aduce branduri apreciate pentru raportul calitate – preț, din segmente precum
Industria serviciilor pentru afaceri continuă să crească în România, însă ritmul de dezvoltare este mai temperat decât în anii precedenți. După o creștere de aproximativ 5% anul tr...