Bursa de la București a rezistat bine până acum volatilității tot mai accentuate de pe piețele externe, venind chiar după cinci ședințe de tranzacționare în teritoriul pozitiv, până
Astfel, potrivit programului de pe site-ul Camerei Deputațiilor audierea în sedința comisiei pentru buget, finanțe și bănci și a comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare
acestea, fenomenul a luat amploare în perioada pandemiei de COVID-19, când inovarea, îmbunătățirea eficienței și calității serviciilor, cu implicare umană cât mai redusă, au devenit cerințe
La finele primei ședințe de tranzacționare a săptămânii de la Bursa de Valori București, indicele de referință BET afișa o depreciere de 1,7%, la 26.912,4 puncte, iar asta după ce piața
La finele primei ședințe de tranzacționare a săptămânii de la BVB, indicele de referință BET afișa o depreciere de 1,7%, la 26.912,4 puncte, iar asta după ce piața a marcat multiple
REGES, noul sistem digitalizat pentru evidența salariaților, va înlocui REVISAL a început din aprilie 2025, iar angajații au la dispoziție șase luni pentru a se conforma la noile cerințe
Indicele BET – de referință pentru Bursa locală și întreaga piață de capital din România – a marcat un nou maxim istoric în fiecare dintre ultimele șapte ședințe de tranzacționare,