Grafice și tabele business hi-tech
Evoluția principalilor indicatori de business raportați de compania SC UiPath SRL (2015-2020) Materialul a apărut în ediția din 22 iulie 2021 a Ziarului Financiar.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Evoluția principalilor indicatori de business raportați de compania SC UiPath SRL (2015-2020) Materialul a apărut în ediția din 22 iulie 2021 a Ziarului Financiar.
Acestea au devenit societăți comerciale independente, sucursale ale SC Somaco SA București începând cu 1991, iar în 1992 SC Ceramica SA Iași a devenit companie independentă.
O decizie, care nu este definitivă, a Tribunalului Ialomița, obliga pe „pârâta SC Blue Air Airline Management Solutions SRL (actualul proprietar al Blue Air-n.red.) să restituie debitoarei
Administratorul judiciar provizoriu Casa de Insolvență Transilvania SPRL Filiala Cluj a convocat pe 30 iulie acționarii companiei de foraj Dafora Mediaș (DAFR), aflată în insolvență
Un pacient care ajunge într-o clinică privată plătește între 260 și 300 de lei pentru o consultație la oftalmologie, ORL sau neurologie, aproape dublu față de nivelul din 2017.
Un pacient care ajunge într-o clinică privată plătește între 260 și 300 de lei pentru o consultație la oftalmologie, ORL sau neurologie, aproape dublu față de nivelul din 2017.
Acest an agricol a debutat cu o umiditate scăzută în sol și cu un regim de precipitații pe măsură, astfel că problema apei a fost, din nou, pusă pe masă.
♦ La polul opus, Harghita are cel mai mic nivel al creditului/locuitor, de 186 lei, urmat de Teleorman și Caraș-Severin ♦ Diferența dintre cel mai mare nivel al creditului mediu pe
Noii membri ai echipei vor gestiona interacțiunile cu clienții și vor oferi asistență tehnică prin telefon, e-mail, chat sau social media pentru mai multe branduri internaționale din
Angajații cu cele mai mari salarii sunt cei din București, Cluj și Timiș, iar cei care câștigă cel mai prost sunt cei din Teleorman, Caraș-Severin și Maramureș, arată datele centralizate