Ideea deschiderii unei cafenele a pornit în urmă cu trei ani, la Vilnius, în Lituania, unde antreprenorul a participat pentru prima dată la o conferință pe tema cafelei.
Banca Națională a Moldovei (BNM) va organiza pe 24 septembrie, în parteneriat cu CFA Society Romania, o conferință la Chișinău, pe tema „Dezvoltarea instrumentelor financiare în Republica
Ovidiu Popescu, partener, Deloitte România, liderul practicilor de energie și sustenabilitate, a vorbit la conferința anuală Deloitte pe tema fuziunilor și achizițiilor despre continuarea
Ziarul Financiar organizează conferința ZF Health&Pharma în 28 și 29 septembrie, iar tema acestei ediții urmărește drumul pacientului în sistemul medical și accesul la medicamente și
Lichidatorul judiciar Centu SPRL a scos recent la licitație halele industriale și alte active ale Larici SRL, care a activat în industria prelucrării lemnului.
televizoare sau telefoane inteligente s-au apropiat în 2017 de 3 mld. euro, după un avans de circa 15% comparativ cu anul anterior, conform calculelor ZF pe baza raportului GfK Temax
companiei de consultanță imobiliară JLL, care estimează că în perioada următoare am putea asista la conturarea unor alte zone de interes, în condițiile în care autoritățile locale co
Compania PGS Sofa & Co din Oradea (județul Bihor), controlată de familia Parisot din Franța, fondatoarea unuia dintre cei mai mari producători de mobilă din Hexagon, a terminat anul
alimentate cu sisteme de irigație inteligente, asigurarea parțială a energiei necesare pentru concerte prin bateriile mașinilor electrice sau cartiere construite în jurul conceptului de co-housing