Magazinele de tip discount au devenit principalul canal de achiziții de bunuri FMCG pentru români în primul trimestrul din acest an, acest canal devansând în premieră hipermarketurile
La început compania a pariat pe formatul mare de hipermarket, care a fost de altfel vedeta pieței mai ales în anii de boom 2006-2008, când românii mergeau în weekend la cumpărături
Stațiunile balneare, cele de pe litoralul românesc, dar și marile orașe din țară, care prind contur ca destinații de „city-break“, încep să atragă tot mai mulți turiști români, cererea
„Salut decizia companiei japoneze, care dovedește încrederea în România, dovedește că deciziile și strategiile pentru extinderea investițiilor în România au dat roade și îmi exprim
Prin principalele porturi din România au trecut aproape 11.000 de tone de mărfuri (greutate brută) în al doilea trimestru din 2020, în scădere cu aproape 10% față de trimestrul anterior
Peste 1,6 milioane de salariați din România sunt plătiți cu salariul minim pe economie dintr-un total de 5 milioane de angajați, iar o parte dintre noile investiții anunțate anul
Acțiunile marilor bănci din Europa cu prezență inclusiv în România înregistrează declinuri semnificative în 2022, an marcat de scăderi puternice pe piețele de capital, schimbări majore
Potrivit anunțului făcut miercuri de FIC, pentru prima dată din 2015, de când consiliul realizează „Indicele de Percepție“, majoritatea respondenților spun că România nu mai este competitivă