Consumatorii au trimis în primul semestru (S1) din acest an un număr record de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, către Centrul de Soluționare Alternativă a Litgiiilor în
Zahan, CEO, Goldring, spune că platforma pe care a lansat-o pe piață, finants.ro, se adresează în special microîntreprinderilor și IMM-urilor iar până acum a atras 11 IFN_uri și 4
de bănci care s-au aliniat în februarie la startul programului de creditare pentru IMM-uri prin care statul acordă garanții de 2 mld. lei au acordat în trei luni numai 22 de credite
Creditul riscă să nu mai fie credit, ci un fel de donație cu accept numai dintr-o singură parte, când debitorul nu înțelege despre ce este vorba, ceea ce poate bulversa total mecanismele