Producătorul de steaguri Romflag din Târgu Mureș, va realiza peste 10.000 de steaguri pentru evenimentul de încoronare al noului rege al Belgiei, Filip, se arată într-un comunicat al
Paolo Sartori a fost numit în postul de consul onorific al premierului Victor Ponta, șeful Guvernului precizând pentru MEDIAFAX că acesta este atașat al ambasadei Italiei la București
Ambasada Republicii Macedonia va avea sediul, din septembrie, într-o vilă din zona Cișmigiu, a anunțat Esop Consulting, firma care a intermediat tranzacța de închiriere.
Deputaților și Senatului vor audia, marți, șapte ambasadori nominalizați de MAE pentru trimiterea la post, printre aceștia aflându-se și Dana Manuela Constantinescu, propusă pentru Ambasada
Ambasada Austriei împreună cu 11 companii care activează în piața locală, printre care Deichmann, Hervis, Humanic sau Kika, vor să acopere gaura de specialiști lăsată prin desființarea
Ambasada Chinei a cumpărat o clădire cu șase etaje în zona centrală a Bucureștiului (Str Batiștei-Armenească-Rosetti), unde va amenaja un centru cultural, valoarea tranzacției fiind