Banca Transilvania, cea mai mare instituție de credit cu capital privat majoritar local, va fi condusă de un comitet al conducătorilor format din directorul general și directorii generali
Banca Transilvania (TLV), cea mai mare bancă independentă de pe piața locală, a raportat un profit net de 320 de milioane de lei (71,8 mil. euro), în creștere cu 40% față de 2011, într-un
Banca Transilvania va începe integrarea Țiriac Leasing în Grupul Financiar Banca Transilvania, după primirea aprobărilor necesare pentru această tranzacție, care reprezintă prima achiziție
Banca Transilvania a investit în ultimii cinci ani peste 300.000 de euro în programe de voluntariat dedicate împăduririlor din Cluj, Bistrița-Năsăud, Călărași și București.
Banca Transilvania a primit 75 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Investiții (BEI), prima tranșă a unui credit de 150 milioane euro, fondurile urmând să fie folosite pentru
Banca Transilvania (BT), a doua cea mai mare bancă din România după active, a semnat un parteneriat cu o companie de software din Israel pentru a integra tehnologia inteligenței artificiale
BNR a aprobat tranzacția prin care Banca Transilvania, cea mai mare bancă din România, preia pachetul integral de acțiuni deținut de polonezii de la Getin Holding la Idea Bank.
Banca Transilvania (BT), cea mai mare bancă de pe piața locală, a dezvoltat un bancomat la care clienții băncii pot face retrageri de numerar contactless cu telefonul, accesoriile