pâine sau prăjituri și saloane de înfrumusețare, sunt doar câteva dintre businessurile pe care au „pariat“ tinerii ce au înființat din 2011 și până în prezent aproape 8.800 de SRL-D-uri
Teconnex Europe SRL, fabrica de soluții tehnice de cuplare pentru industria auto din Tureni, județul Cluj, parte din grupul britanic Teconnex, va finaliza în luna februarie cea de-a
Respectarea protocolului privind limitarea la maximum 50% a creșterii tarifului pentru polițele auto obligatorii (RCA) pe segmentul transportatorilor este ambiguă, în condițiil...
Analiștii se așteaptă ca în contextul îmbunătățirii lichidității din piața monetară, randamentele titlurilor de stat în lei să continue să scadă și în perioada următoare.
Noțiunile de lucru de la distanță, de acasă sau flexibilitatea programului sunt, în prezent, excepții în companiile care activează pe piață locală, motiv pentru care angajații fac...
construcții încadrate în categoria de importanță A – „excepțională” și B – „deosebită”, indiferent de sursele de finanțare ale acestora, prezența reprezentantului Inspectoratului de Stat
Grupul GECAD, înființat de antreprenorul român Radu Georgescu, a investit într-un start-up din Marea Britanie – Tynka, care a dezvoltat o aplicație dedicată studenților pentru ca aceștia
Statul cheltuie în fiecare an peste 10 miliarde de euro cu salariile celor 1,2 milioane de bugetari, care ar fi trebuit să fie plătiți după o grilă de salarizare în care cel mai mi...