de medicamente Antibiotice Iași (simbol bursier ATB), companie care are cele mai performante acțiuni listate la Bursa de Valori București cu un randament de 325%, a realizat în șapte
Economia românească a pierdut mai mult de 64.000 de locuri de muncă în ultimul an, arată calculele ZF făcute pe baza datelor de la Institutul Național de Statistică (INS). În iunie...
De altfel, cantitatea de lapte de vacă brut, colectată de unitățile procesatoare de la exploatațiile agricole și centrele de colectare, a crescut cu 3,6% comparativ cu anul 2023.
Aproape 4 miliarde de euro a fost în 2023 deficitul comercial pe carne, lapte, panificație, legume și fructe, cu un miliard de euro în plus în numai doi ani.
Grupul DN AGRAR include 12 societăți, dintre care 4 ferme a căror activitate principală o reprezintă creșterea bovinelor de lapte (ferma Prodlact), producția de lapte de vacă (fermele
Din primii zece jucători de pe piața distribuției de materiale pentru construcții, șapte sunt companii cu acționariat din România, astfel că piața este dominată de nume locale.
în județul Dâmbovița, l-a numit pe Marius Mihăilescu în funcția de CEO pentru România, Moldova, Grecia, Malta și Cipru, în locul lui Murat Büyükerk, care și-a încheiat mandatul de șapte
♦ Producția internă de amidon are un mare avantaj pentru fermieri, deoarece tehnologia „wet milling“ (măcinarea umedă) nu necesită uscarea porumbului și astfel economisesc timp și...