.
„(…) NESS TECHNOLOGIES (East) B.V., societate cu răspundere limitată înființată și funcționând în conformitate cu legislația din Olanda, cu sediul social în Olanda, Naarden
Un miliard de euro este această acciză pe un an și jumătate (acciza de 7 eurocenți – n.n.). Deci acciza pe un an și jumătate o bag toată ca și cofinanțare la Sibiu-Pitești.
„Momentan, el (n.r. – Indicele Imobiliar) ne arată evoluția apartamentelor de bloc pentru județele unde au avut loc suficiente tranzacții, dar în curând ne propunem să îl extindem
Acest centru îl construim noi (la câte terenuri pline de bălării avem care stau degeaba – n.r.), îl dotăm cu ultimele tehnologii (la câți bani aruncă guvernul, ministerele și
Anterior, a lucrat atât în administrația publică în Bundestag (Parlamentul Germaniei – n.r.) pentru partidul CDU condus de Angela Merkel, cât și în cel privat, în marketing și management
Dânsul (guvernatorul – n.n.) s-a referit că sunt bani în piață, la buget n-ajung toți“, a spus Voinea la seminarul „România Investițiilor, România Dezvoltării“, organizat la banca centrală
.
“Dorim ca toate vehiculele scoase din uz să meargă pe palierul reciclare și să nu dispară din evidența VSU (vehicule scoase din uz, n.r.)”, a spus Attila Korodi, legat
cea de-a patra generație a lui Clio, francezii vor să atragă publicul tânăr cu cel mai modern design din segment, dar și cu dotări precum noul sistem multimedia și navigație Media Nav