Grupul de companii de IT Bittnet (simbol bursier BNET) a înregistrat anul trecut un profit net de 609.245 de lei, de la o pierdere de 2,2 milioane de lei în 2022, conform raportulu...
Producătorul de cabluri electrice Iproeb Bistrița (simbol bursier IPRU) a semnat contracte a căror valoare depășește 10% din cifra de afaceri netă aferentă ultimei situații financiare
Adiss (simbol bursier ADISS), o companie românească specializată în epurarea și tratarea apei, a anunțat la Bursa de Valori București că a semnat recent trei contracte semnificative
Și Synergy Construction a semnat un contract pentru construirea celui mai mare centru medical privat din România, Revera Medical City, o investiție de 60 de milioane de euro, făcută
președintele francez Emannuel Macron în China se ridică la 15,1 miliarde de dolari (13,6 miliarde de euro), însă autoritățile franceze refuză deocamdată să confirme valoarea contractelor
„În acest moment, Hidroconstrucția are în portofoliu peste 70 de contracte în derulare în țară, având ca obiect amenajări hidrotehnice complexe, lucrări de gospodărire comunală
Până la data de 12 mai, apoximativ 900.000 de contracte de muncă au fost suspendate, în timp ce peste 340.000 de contracte de muncă au fost încetate, conform celui mai recent comunicat
Modificările produse în Codul fiscal sunt cele mai de impact de la introducerea cotei unice de impozitare de 16%, în 2005, cu toate că guvernul a încercat să minimalizeze amploarea