prin care trece România acum, este ultimul lucru de care are nevoie mediul de business, care, după ce a trecut prin criza generată de pandemie și care încă nu se știe dacă s-a terminat
Anul 2018 s-a terminat cu cea mai slabă performanță în ceea ce privește cererea de energie electrică, produse petroliere și gaze naturale din ultimii patru ani, dar proiecțiile privind
Electrica, cel mai mare jucător din piața distribuției și furnizării de energie electrică, a terminat primul semestru din 2018 cu 8.630 de angajați, cu 762 mai puțini față de S1 2017
Rompetrol Rafinare (RRC), compania care administrează rafinăria Petromidia (Năvodari), cea mai mare rafinărie din România, a terminat primele trei luni ale anului cu pierderi operaționale
OMV Petrom (SNP), singurul producător local de petrol și gaze, a terminat cel de-al doilea trimestru al anului cu rezultate operaționale în scădere, arată documentul Trading Update
a apărut în 2006, iar de atunci, an de an, în luna mai, liderii din economia locală au primit chestionare trimise de jurnaliștii ZF pentru a vedea cu ce rezultate financiare au terminat
Grupul orădean Plastor specializat în producția de materiale plastice, care se numără printre furnizorii locali ai gigantului finlandez Amer din industria echipamentelor sportive, a terminat
Grupul cu același nume, care cuprinde de altfel o serie de branduri în afară de H & M, precum COS sau & other stories, a terminat anul 2016 cu afaceri anuale de peste 20 mld. euro.
Restaurantul Red Angus Steakhouse din centrul vechi al Capitalei, specializat în rețete din carne de vită, a terminat anul trecut cu o cifră de afaceri de 2,96 milioane de lei, potrivit
Hotelul de cinci stele Epoque din București, deținut de antreprenori locali, a terminat primele nouă luni ale anului cu o cifră de afaceri de 1,7 milioane de euro, în creștere cu 11%