Negocierile cu Energy Holding, în prelungiri: statul vrea diminuarea contractului cu 3 ani
Reprezentanții Hidroelectrica spun că există un acord al părților asupra prețului pentru energia livrată în primele șapte lun…
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Reprezentanții Hidroelectrica spun că există un acord al părților asupra prețului pentru energia livrată în primele șapte lun…
Jeffrey Franks, șeful misiunii FMI la București, declara ieri că firmele care au contracte preferențiale cu Hidroelectrica ar putea să plătească amenzi și să ramburseze toate sumele
drept imobiliar și piețe de capital), și-a dezvoltat în ultimii ani practica de litigii și a ajuns să se implice de partea unor clienți în dosare precum insolvența companiilor Hidroelectrica
din zona Piața Victoriei, care în ultimii ani și-a căpătat renumele de „turn fantomă“ din cauza faptului că a stat neocupată, și-a găsit un prim chiriaș în gigantul energetic Hidroelectrica
Romgaz, Hidroelectrica și Nuclearelectrica ar trebui să se tranzacționeze de…
Economia românească a primit în acest an multiple vești bune și dovezi că se află pe radarul investitorilor străini, începând cu listarea producătorului Hidroelectrica la Bursa de Valori
Fondul Proprietatea (FP), care se află în proces de vânzare a participației de 20% la Hidroelectrica, evaluată la 3,3 mld. lei, spune că marți a fost „cea mai neagră zi din istoria
fondul alegerilor pentru un nou consiliu de administrație la BVB pentru următorii patru ani, prin care acționarii își aduc în față candidații, însă luând în calcul și listarea Hidroelectrica
Euforia creată în jurul listării istorice a Hidroelectrica (H2O) și intrarea în premieră a unor noi investitori la Bursa de Valori București a dus unele acțiuni la maxime istorice -
de 2,2 miliarde de lei, arată o preferință pentru titlurile de stat Fidelis, acestea fiind pe primul loc, urmate de Banca Transilvania (simbol bursier TLV), OMV Petrom (SNP), Hidroelectrica