Start-up-ul Aysa.ai, fondat de antreprenorul local Marius Dosinescu, cunoscut în special pentru businessul Floridelux.ro, se află acum în căutarea unei investiții de circa 500.000 de
Totodată, afirmă Marius Dan, FP se tranzacționează la un discount excesiv de 40% față de activul net, iar listarea Hidroelectrica ar trebui să lichidizeze portofoliul Fondului, banii
Nu vreau să mă antepronunț, dar pare că am atins totuși nivelul de jos, pragul de jos și putem să creștem ușor de aici“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Marius Istrate,
Marius Alexe, investitor cu participații semnificative la Norofert și MAM Bricolaj, spune că bursa locală începe să fie „la modă“, cu un număr în creștere de acționari și maxime atinse
Dar în această formă, acum, nu se rezolvă această problemă”, a declarat pentru ZF Marius Istrate, Chairman of the Board al TechAngels, cea mai mare organizație a investitorilor privați
În toamna anului 2024, Marius Chiriac a cofondat Flexumers după acumularea unei experiențe de peste 20 de ani în domeniul energetic în companii precum Transelectrica, Enel sau
(SRL-Debutante), SRL sau societăți cooperative
► să fie înființate după data intrării în vigoare a OUG 10/30.01.2017
► să nu aibă datorii la bugetul general consolidat și la bugetele