Uber va tăia aproximativ 3.300 de locuri de muncă, reprezentând circa 10% din forța sa de muncă globală, în cadrul unei restructurări ample menite să reducă numărul pozițiilor de management
Provectus Capital Partners, fond regional de private equity activ în Europa de Sud-Est, anunță prima sa investiție în România prin preluarea unei participații majoritare în Seatbelt
construit unul dintre cele mai ambițioase proiecte civice din România, provocarea pentru Tășuleasa Social nu mai este extinderea Via Transilvanica, ci administrarea și dezvoltarea sa
Acțiunile Comcereal SA Slobozia (simbol COCB) au urcat miercuri la maximul zilnic permis de 30%, ajungând la 2,60 lei pe acțiune, după ce compania a anunțat că vrea să se retragă de
Tobacco, unul dintre cei mai mari producători de țigări din lume, a anunțat că va elimina sau externaliza 9.000 de locuri de muncă la nivel global, echivalentul a aproape 20% din forța sa
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a sugerat că țara sa ar putea schimba cursul râului Ibar pe teritoriul ei ca răspuns la ceea ce el numește presiuni asupra sârbilor kosovari
Acțiunile Grup Șerban Holding (GSH), listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București, au scăzut joi cu 25%, după ce compania a anunțat că filiala sa Interagroaliment SRL a solicitat
Producătorul turc de mașini electrice Togg și producătorul chinez de baterii CATL au încheiat un parteneriat strategic pentru a dezvolta împreună o platformă de șasiuri pentru noua sa
mai mari retaileri de produse pentru casa si lifestyle din Asia, a deschis primul său magazin din București, în cadrul GRAND ARENA Shopping Mall, marcând o nouă etapă în extinderea sa