angajat anul trecut 1.000 de persoane, un rol semnificativ în acest rezultat având o campanie desfășurată atât în social media, cât și pe TV sau outdoor, denumită Employer Branding
Antreprenorii la început de drum își concentrează investițiile către producție, extindere, promovare, așa că foarte puțini sunt cei care aleg să apeleze la serviciile unei agenții de branding
Octavian Petrescu, directorul comercial al grupului de firme RodBun, cu activități în distribuția de materii prime agricole și tradingul cu cereale, spune că efectele produse de noul
Poziționarea României ca destinație turistică importantă, crearea unei strategii pentru turism și implementarea acesteia, dar și investițiile într-o campanie europeană de branding pentru
Cele mai bune vinuri din România și Republica Moldova au fost reunite în "The Wine Book of Romania", un volum inițiat și realizat de Marinela Vasilica Ardelean, specialist în branding
Ascendis, principalul jucător în piața locală de training și consultanță în domeniul dezvoltării profesionale, extinde în România, Republica Moldova și Ucraina metodologia Uplifting
Producătorul de bere HEINEKEN organizează un program de training pentru absolvenții de studii universitare cu profil tehnic sau alimentar, oferind 8 poziții de trainee în departamentul
Agenția de branding Rusu+Borțun Brand Growers a conceput și implementat prima campanie de conștientizare Synevo "Fă-ți analizele medicale periodic", în urma câștigării contului Synevo