E.ON Software Development, companie care dezvoltă soluții software pentru grupul german E.ON și care operează un centru de cercetare, dezvoltare și inovare la Iași, a încheiat anul
Centrul de tehnologie al Deutsche Bank din România ar putea deveni „inima“ eforturilor de dezvoltare a serviciilor financiare inovative ale gigantului german la nivel global, în condițiile
Gigantul francez Coface, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața globală de asigurări de credit, a ales să își extindă prezența în România prin deschiderea unui centru IT în București
Producătorul german de seminconductori Infineon Technologies își dezvolă prezența în România prin deschiderea unui centru de cercetare-dezvoltare la Iași, unde inginerii vor proiecta
Compania americană Coherent Solutions, specializată în dezvoltarea de produse software și servicii de consultanță, cu afaceri de peste 76 milioane de dolari, intră pe piața din România
Deloitte inaugurează astăzi noul Centru de Inteligență Cibernetică, ce va oferi servicii în 18 țări din cadrul Europei Centrale și de Est, inclusiv în România, potrivit unui anunț al
Grupul de investiții în imobiliare NEPI, care în România este cel mai mare dezvoltator imobiliar, a achiziționat prin intermediul subsidiarei NE Property Cooperatief centrul comercial
Creșterea nivelului de competențe digitale din educație dar și din sectorul public sau la nivelul populației generale, care se află în România sub media celorlalte țări din Europa Centrală
eMAG, cel mai mare retailer online de pe piața locală, a reușit să adune 530 de mici producători români prin intermediul programului numit eMAG Deschide România în decurs de un an de