Connect 44, o companie care activează în domeniul ingineriei telecomunicațiilor, și Best Chef, brandul de servicii de catering pentru segmentul office din București, au inchiriat o
mediului, pentru susținerea biodiversității – sunt numai câteva dintre „trucurile“ la care apelează dezvoltatorii imobiliari pentru a duce domeniul în care activează mai aproape de conceptul
În acest context, și retailerii au fost nevoiți să se adapteze, fie să își dezvolte o platformă deja existentă, fie să lanseze una de la zero în timp record.
Retailerul electroIT Flanco a beneficiat în 2020, un an marcat de pandemia de Covid-19, de un context favorabil în industria de profil dat fiind că românii au stat mai mult timp în
în comercializarea de mobilier și decorațiuni premium în stil scandinav, a fost nevoită să își dezvolte și să își pună la punct infrastructura de comerț online ca urmare a noului context
Peste 25% din domeniile „.ro”, circa 188.000 site-uri, sunt realizate pe platforma WordPress, aceasta fiind una dintre soluțiile de Content Management System (CMS) cu cele mai mari
În acest context, organizațiile își vor modifica structura, devenind organizații cu niveluri ierarhice din ce în ce mai puține, arată rezultatele unui studiu realizat de compania de
Cele 16 luni de pandemie au reprezentat o perioadă de adaptare la noul context, timp în care companii din diverse domenii de activitate au accelerat sau au inițiat diferite proiecte