Transportatorul dunărean de mărfuri Transport Trade Services (simbol bursier TTS) și-a informat investitorii asupra depășirii pragului de 5% din capitalul social al grupului de către
Transport Trade Services (simbol bursier TTS), transportator de mărfuri pe Dunăre, a anunțat joi la Bursa de Valori București că administratorii au aprobat inițierea programului buy-back
Exercitarea rolului de lider în activitatea de zi cu zi a unei companii antreprenoriale în creștere rapidă nu oferă un mediu simplu sau ușor de coordonat.
Adrian Luca, Managing Partner, Transfer Pricing Services (TPS), a spus în cadrul evenimentului ZF/ NNDKP LEGAL & TAX, ediția a II-a, că transpunerea directivei europene DAC 6 în legislația
#6 Contracte de Servicii Energetice Autorizate
Apelarea la societăți prestatoare de servicii energetice autorizate și-a arătat în ultimii ani utilitatea prin management și audit
Bank, care a bifat cele mai mari listări la bursa românească în ultimii ani, va încerca să listeze până în octombrie o parte din grupul de transport și logistică Transport Trade Services
Dante International, compania care operează platforma eMAG, a majorat cu 152 mil. lei capitalul HeyBlu Financial Services IFN, instituție financiară nebancară din grupul eMAG prin care
energie nucleară Nuclearelectrica (simbol bursier SNN) a semnat pe 5 februarie încă patru contracte de vânzare de energie angro în 2026 cu furnizorul de energie Energy Distribution Services
Transport Trade Services (simbol bursier TTS), cel mai mare transportator dunărean de mărfuri, a anunțat că participă prin intermediul operatorului Navrom la proiectul european FAIRway