BCR Asigurări de Viață Vienna Insurance Group a anunțat lansarea Avantaj Medical Care, noua asigurare individuală de sănătate creată pentru a oferi clienților acces la servicii medicale
În plină eră a tehnologiei, în țara în care primul unicorn românesc este o companie din industria IT, medicii nu au acces rapid și direct la un istoric medical al unui pacient care
Horia Braun, director de investiții la NN Investments Cehia din aprilie 2016, a fost recrutat de BCR, cea mai mare bancă din România, pentru poziția de economist-șef, vacantă de când
Digitalizarea ajută la deblocarea resurselor din domeniul sănătății, la facilitarea accesului pacienților la servicii medicale și la eficientizarea actului medical.
Operatorul privat de sănătate MedLife, listat la Bursa de Valori București sub simbolul M, a anunțat inaugurarea celei mai mari clinici medicale din municipiul Deva, după 13 tranzacții
Spitalul de recuperare Veneția Medical, cu o capacitate de 150 de paturi, deschis în 2018 la Brăila de medicul Dan Dunărențiu, a încheiat anul 2021 pe creștere, ajungând la peste 12
Enayati Medical City, unul din cele mai mari proiecte greenfield de pe piața medicală privată, fondat în urmă cu doi ani de medicul Wargha Enayati, a finalizat anul trecut cu afaceri
Familia de medici Pușcașu din Suceava, care a pus bazele brandului medical Bethesda, policlinică și spital, are în plan o investiție într-un centru pentru vârstnici, care să ofere și