La solicitarea MEDIAFAX, Ambasada olandeză la București a precizat că poziția Olandei față de aderarea celor două țări la Schengen nu s-a schimbat în ultimul timp.
“Nimic nu
Directorul companiei de proiect a mai spus că lansarea preselecției investitorilor a fost promovată direct către companii eligibile și firme de consultanță, iar pe plan extern prin ambasada
Ambasada României în Regatul Unit un clasament al acționarilor britanici din România după valoarea capitalului social: Petrofac, cu activități de servicii anexe extracției petrolului
Printre cele mai importante companii care ocupă spații de birouri în zonă se numără Deloitte, MasterCard, S&T, Ericsson, Țuca, Zbârcea & Asociații, Ambasada Japoniei și Cisco
publică pe tema Acordului de Parteneriat Transatlantic pentru Comerț și Investiții UE-SUA/TTIP, organizată de Comisia pentru afaceri europene din cadrul Camerei Deputaților și Ambasada
mici comparativ cu Bursa de la New York sau de la Londra“, a spus Nina Vincenz-Krajewska, purtător de cuvânt la WSE, în cadrul unei deplasări de presă în Polonia, organizată de Ambasada
Nu știm ce sumă s-a strâns, dar cehii donează puternic, spune ambasada Ucrainei la Praga.
Media speranței de viață la naștere, la nivel mondial, este de 70 de ani.
Ambasada Ungariei în Varșovia a cerut la începutul acestei luni permisiunea ministerului polonez al afacerilor externe pentru aceste zboruri, iar ministrul adjunct al afacerilor externe