Britanicii apelează mai mult ca niciodată la băncile de alimente
Numărul de vizite la astfel de unități aflate sub administrarea organizației de caritate Trussell Trust a crescut la 519.342 în intervalul de șase luni încheiat în septembrie, de la
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Numărul de vizite la astfel de unități aflate sub administrarea organizației de caritate Trussell Trust a crescut la 519.342 în intervalul de șase luni încheiat în septembrie, de la
unități, însă ritmul va depinde tot mai mult de evoluția infrastructurii care să permită călătoriile pe distanțe lungi, estimează Viorel Eremia, directorul mărcii Citroën din cadrul Trust
Ionuț Nicolescu, fondator Grand Development și care anterior a făcut parte din echipele SVN România și Meta Estate Trust, companii din care a realizat exitul recent, consideră că
Global Payments s.r.o., joint-venture între Global Payments (NYSE: GPN) și Erste Bank, banca-mamă a BCR, va permite comercianților din România, Cehia și Austria să accepte toate formele
Compania de transport marfă International Alexander Holding (IAH) din Arad, fondată în 2003 de antreprenorul Simion Apreutese, a obținut acordul Consiliului Concurenței pentru preluarea
Philip Morris International a anunțat vineri un acord cu Altria Group, prin care compania va avea toate drepturile de a comercializa vânzarea IQOS pe piața din SUA după data de 30 aprilie
Traderul de cereale Global Grain International, care operează și fabrica de ulei din Țădărei (fosta Ultex), a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 2,4 miliarde de lei, de nouă
Grigore Horoi, președinte, Agricola International spune că România ar trebui să se uite și alte economii în care se merge pe specializare și nu doar pe un sistem intregrat, astfel un
Resource International are sediul în Insulele Marshall.
Bancherii români au început în ultimii ani să fie promovați din ce în ce mai mult peste granițe în conducerea unor bănci, divizii sau chiar grupuri financiare internaționale, însă nu