România are peste 3.000 MW montați în proiecte eoliene și numai 1 MW în soluții de stocare, în cadrul unui proiect al portughezilor de la Energias de Portugal, unde soluția tehnică
Șase proiecte de tehnologie din România au fost selectate în cadrul Attract, un proiect axat pe cercetare și inovare finanțat de Uniunea Europeană (UE) prin intermediul programului
„Avem două proiecte deja începute, respectiv Bellemonde Residence, un proiect care are componentă 164 de unități locative, după caz apartamente și vile. În paralel, un…
Compania locală Softbinator Technologies, specializată în proiecte de cercetare-dezvoltare în blockchain și inteligență artificială, are în plan să investească în trei start-up-uri
Construcțiile se pregătesc de un al doilea semestru pierdut, în prezent printre puținele mari proiecte de infrastructură la care se lucrează numărându-se câteva tronsoane de autostrăzi
Regulament privind lichiditatea institutiilor de credit Statutul BNR Index de reglementări BNR Regulamente ale U Proiecte de lege in consultare publica http://asfromania.ro/legislatie
Mai multe grafice și tabele din domeniul Business Construct Mai multe grafice și tabele din domeniul Legal Materialul a apărut în ediția din 3 martie 2017 a Ziarului Financiar.