fi găsite soluții pentru a o conserva sau a aduce în sol surse alternative, cum sunt irigațiile, dar 2023 ar putea fi un an drastic dacă fenomenul se menține.
Consumul final de energie electrică în primele 11 luni ale anului 2022 a fost cu 6,8% față de perioada similară din 2021 (47 mld. kWh), în timp ce consumul final de energie electrică
Naționale derulează cel mai mare program de întărire a capacităților militare de până acum: patru proiecte de peste 4,6 mil. dolari care presupun achiziția de sisteme de rachete sol-aer
din afara spațiului european în primul trimestru al acestui an a fost de 150% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cei mai mulți muncitori provin din Vietnam, India, Sri
Într-un deceniu de activitate al SAL-Fin - entitatea de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul financiar non-bancar-, au fost înregistrate circa 8.000 de cereri de soluționare
În special, europenii au decis să dezvolte noi instrumente, în special instrumentul de bail-in (recapitalizare internă)“, a mai detaliat președintele SRB.
Serviciul Român de Informații (SRI) a publicat joi seară primele precizări despre contractul de 196 de milioane de euro pentru o platformă de inteligență artificială (LLM) destinată