segmentul premium în România, și nu doar prin achiziții, ci și prin servicii precum leasingul operațional și produse similare, este de părere Josef Reiter, managing director al BMW Group
s-a întâlnit astăzi, la sediul Ambasadei României în Republica Populară Chineză, cu reprezentanții COFCO, al doilea cel mai mare trader de cereale din România, și reprezentanții WH Group
Răzvan Raț, deputy CEO în cadrul BRK Financial Group (simbol bursier BRK), singurul broker listat la bursa locală, afirmă că începutul acestui an a fost unul foarte bun pentru piața
Erste Group, prezent pe piața locală prin intermediul BCR, a înregistrat la finalul anului 2020 un profit net de 783 mil. euro, în scădere semnificativă cu 46,7%, față de anul 2019,
prezintă interes pentru grupul Generali, precum și toată regiunea Europei Centrale și de Est, în care grupul are în derulare investiții, a spus Philippe Donnet, CEO al Generali Group
Și Valentin Ionuț Budeș, director financiar al Sphera Group (simbol bursier SFG), administratorul KFC, Pizza Hut i Taco Bell în România, a vândut pe 15 martie 3.400 de acțiuni SFG la
Indicatorii arată clar acum o redresare economică mai dinamică chiar în estul Uniunii Europene decât în Europa de Vest”, spune Bernd Spalt, CEO al Erste Group.
UniCredit și sunt încrezător că acesta este începutul unei povești de succes pentru această bancă din regiunea Europa Centrală si de Est.”, a declarat Andrea Orcel, CEO UniCredit Group
Acțiunile Sphera Group și ale Bursei de Valori București s-au apreciat cu 5,4% fiecare. Pe minus au fost Hidroelectrica (-2,5%), TTS (-1,6%) și Nuclearelectrica (-0,11%).