„Rezultatele pozitive din 2014 sunt consecința procesului de analiză și eficientizare a companiei – atât a structurii generale, cât și a fluxurilor de producție“, spune Laura
Datele disponibile pe site-ul Transelectrica, un instrument de lucru bine structurat prin care se poate urmări evoluția sistemului energetic în timp real, arată că acest vârf a fost
Din punctul de vedere al maturităților inițiale se constată o îmbunătățire a structurii datoriei prin creșterea ponderii emisiunilor de obligațiuni pe termen mediu (1-5 ani), atât pe
Fiecare a dobândit un rol clar stabilit, proiectul fiind structurat pe departamente: Arhitectură, Instalații, Structuri, Comunicare și Fund Raising.
Este un network viu, în care schimbul de idei, sprijinul și colaborările apar natural, tocmai datorită structurii solide și reputației pe care școala o are în mediul de business.“
La fel de importantă este înțelegerea tranzacției – nu doar felul în care este structurat juridic un aranjament de cash pooling, dar și ce se întâmplă în fapt.