Grupul francez Alten, specializat în servicii de consultanță și tehnologie, a încheiat un acord pentru achiziționarea companiei de IT Qualitance, înființată în urmă cu 15 ani de către
Firma americană de tehnologie GreenVox POS a anunțat încheierea unui acord prin care achiziționează firma bulgară emitentă de monede electronice Transact Europe Holdings în schimbul
Compania de tehnologie 2Performant (simbol bursier 2P), lider al pieței de market afiliat din România, a anunțat depășirea pragului de 10 milioane de vânzări intermediate de la crearea
de pe piețele de capital s-a mai îmbunătățit după ce acestea au fost marcate de scăderi importante, generate mai ales de deprecierea puternică a petrolului și a sectorului de tehnologie
Fintech-urile și techfin-urile- companii din sectorul de tehnologie sau cel de telecom care își fac intrarea în industria financiară- pot crea parteneriate pe orice piață concurențială
Acțiunile companiei americane de tehnologie Apple, listate la Bursa de la New York, înregistrează o apreciere de 12% de la începutul anului 2020 în pofida crizei care a cuprins economia
Economistul Harvard avertizează că perturbările ce vor fi aduse de tehnologie le-ar putea pune în umbră pe cele legate de globalizare, întărind și mai mult politicile de extremă dreapta
Oradea Tech Hub, un hub dedicat start-up-urilor de tehnologie din zona de nord-vest a țării, a lansat la finalul anului trecut un program de preaccelerare numit Make IT in Oradea.
Marian Popa, CEO-ul DB Global Technology, centrul de tehnologie al Deutsche Bank de la București, spune că în ultimele luni, marcate de pandemia de Covid-19, piața muncii s-a conștientizat
Compania franceză Total se aliază cu Tianneng Group din China pentru a construi baterii, intrând pe producția în masă de tehnologie de stocare a electricității după achiziționarea Saft