Cum se fac zeci de mii de euro dintr-un business pentru uituci
Este însă un business simplu, care în țări precum SUA sau Marea Britanie ajunge deja de ordinul milioanelor de euro. Se poate și în România?
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Este însă un business simplu, care în țări precum SUA sau Marea Britanie ajunge deja de ordinul milioanelor de euro. Se poate și în România?
Suntem un business mic care se bazează pe comunitatea creată în jurul lui, suntem un business care se adresează clienților din cartierul în care avem braseria.“ La finalul anului trecut
companiile care au o prezență activă pe rețelele de socializare observau că în ciuda importanței acestor medii pentru promovare nu puteau cuantifica impactul postărilor pentru businessul
Cele mai importante declarații făcute la ZF Bankers 13 de către Markus Lause, director Enterprise Business Unit al Vodafone România.
Prezent ieri, 17 septembrie, la emisiunea de business ZF Live, difuzată de luni până vineri de la ora 12.00, Ciocănea a spus, plastic, că România experimentează o economie de piață
Complexul Greenfield din Băneasa, în care sunt în prezent, potrivit Primăriei Capitalei 5.000 de locuitori, iar conform companiei dezvoltatoare un total de 6.000 de locuințe pe un teren
Conform acordului dintre Guvern și Fondul Monetar Internațional, Electrica SA va fi privatizată în luna iunie.
Rompetrol Well Services (PTR), divizia de servicii petroliere la sondă a grupului Rompetrol, va prelua întreaga activitate de extracție a petrolului și a gazelor naturale de la Rompetrol SA
SIF Muntenia (SIF4) are o participație de 11,82%, iar alți acționari cumulează diferența de 32,4% din capitalul companiei.
Mai multe grafice și tabele din domeniul Energie Mai multe grafice și tabele din domeniul Profesii Materialul a apărut în ediția din 10 decembrie a Ziarului Financiar.