Până la 11% din autovehiculele produse în Slovacia erau exportate până anul acesta în SUA. Peste 73% din exporturile slovace în SUA sunt reprezentate de mașini și piese auto.
În România cel mai mare susținător al proiectului Duster a fost François Fourmont, directorul Automobile Dacia sub conducerea căruia au fost lansate modelele Logan și Sandero și sub
OMV Petrom SA, devansată pentru prima dată în 2013 de Automobile Dacia în topul celor mai mari companii după cifra de afaceri, își păstrează primul loc în clasamentul celor mai mari
Dacia a fost marele beneficiar istoric — Mihai Bordeanu, directorul general Automobile Dacia, declara în 2025 că Dacia are prin Rabla o cotă de piață dublă față de cotă de piață din
Începând cu data de 4 aprilie 2016, Yves Caracatzanis va fi noul director general al Dacia și al Grupului Renault România, înlocuindu-l pe Nicolas Maure care va fi numit președinte
Perpetoo, serviciul de car sharing lansat în luna octombrie a acestui an în urma unei investiții de 450.000 de euro, a ajuns la un număr de 50 de automobile listate pe platformă și
Hakim Boutehra, noul director general al Renault Commerciale Roumanie, compania care comercializează și importă pe piața românească mărcile Dacia, Renault și Nissan, spune că unu din