Dintre aceștia, 1.500 vor fi ingineri, inclusiv cei 800 deja existenți”, a spus Lăcrămioara Dărăban, manager resurse umane în cadrul Continental Automotive Systems.
ATP Trucks Automobile, producător de autovehicule de transport rutier și persoane, parte a ATP Group, controlat de antreprenorul Mircea Cirț din Baia Mare, a ajuns la peste 250
Expert Petroleum SPV SARL Luxemburg, o firmă care furnizează servicii pentru industria petrolieră, a preluat Petrofac Solutions & Facilities Support SRL România în luna august a anului
companie cu afaceri de peste 100 mil. lei (20 mil. euro) în 2023, aflată în portofoliul fondului de investiții SARMIS Capital, cumpără pachetul majoritar al AB Systems, o firmă care produce
Următoarea poziție este ocupată de Automobile Dacia, care a reușit să ajungă la o cifră de afaceri de 27,8 miliarde lei, plus 7% față de anul anterior.
Continental, cea mai mare companie de pe plan local din sectorul automotive, a investit în 2023 peste 100 milioane de euro în operațiunile sale din România și a depășit 20.300 de angajați
Grupul Continental, cel mai mare producător de componente auto din România, anunță reorganizarea activității pe plan local pentru a nu pune în pericol sănătatea angajaților săi, pe
Mai mult, Duster acum se produce inclusiv sub brand Nissan, dar sub numele de Terrano, în Rusia, fiind singurul model produs sub toate cele trei mărci.
Grupul Automobile Bavaria, controlat de omul de afaceri Michael Schmidt, deține o rețea de 10 centre BMW la nivel național, fiind cel mai mare dealer al mărcii din România.